Atenție, părinți! Nu mai aruncați dinții de lapte ai copilului. Ce spun cercetătorii despre dințișorii de lapte

Mulți știu că dinții de lapte sunt temporari și se schimbă începând cu vârsta de 6 ani, dar câți dintre părinți știu și cât sunt de importanți? Aparent, conform specialiștilor, dinții de lapte pot salva viața copiilor.

Se pare că Zâna Măseluță va intra într-o perioadă lungă de repaus. Motivul? Cercetătorii au descoperit că dinții de lapte ai copiilor pot juca un rol foarte important în sănătatea lor, fiind mai folositori decât par la prima vedere.

Oamenii de știință au descoperit că dinții de lapte conțin celule stem ce pot fi folosite cu succes în regenerarea țesuturilor, ceea ce ar putea salva viața micuților. Specialiștii au ajuns la această concluzie în urma studiului desfășurat în anul 2003, la Institutul Național de Sănătate din Maryland; cu ajutorul celulelor stem au regenerat țesut osos, adipos și terminații nervoase.

Informația a fost supusă studiului din nou, de această dată de către cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania. În luna septembrie a anului 2018, specialiștii au extras celulele stem din dinții de lapte ai copiilor, pe care ulterior le-au folosit în tratarea problemelor dentare. Oamenii de știință au descoperit că prin celulele stem pot „readuce dinții la viață”, atunci când rădăcina acestora este afectată în urma unui accident. Condiția este ca dinții de lapte să fie depozitați cu atenție, astfel încât celulele să se păstreze proaspete.

„Prin această formă de tratament dinții pot reacționa din nou la stimuli. Pot simți din nou trecerea de la cald la rece, asta însemnând că dinții sunt vii din nou”, a declarant profesorul Shi, șeful Departamentului de Anatomie și Celule Biologice din cadrul Universității din Pennsylvania.

Altii mai citesc si..