Cât trebuie să dormim pe noapte. Mitul celor opt ore de somn este fals

Prea puţin somn duce la obezitate şi dublează riscul de moarte din cauza unei afecţiuni cardiovasculare. Prea mult somn dublează de asemenea riscul de mortalitate, dar de această dată nu numai din cauza bolilor de inimă, ci şi a altor afecţiuni. Mai jos, ne propunem să vedem ce înseamnă „prea mult” şi „prea puţin”, iar apoi să descoperim cât trebuie să dormim într-o noapte.

Somnul şi durata de viaţă

Cel mai amplu studiu despre somn a fost realizat de University of California. Au fost folosite date culese de la peste un milion de adulţi. Una dintre concluzii, probabil cea mai importantă, a fost următoarea: cea mai lungă durată de viaţă a fost constatată la cei care declaraseră că obişnuiesc să doarmă între 6 şi 7 ore pe noapte.

În completarea acestui studiu vine un altul, care arată că oamenii care dorm mai mult de 7-8 ore pe noapte prezintă un risc de deces ridicat. Însă, atenţie, studiul se referă doar la cei care se trezesc natural din somn, nu şi la cei care folosesc alarma.

Somnul scurt duce la hipertensiune, diabet

„S-a arătat că un somn scurt poate fi pus în legătură cu creşterea în greutate, hipertensiune şi diabet de tip doi, conducând uneori chiar la moarte; în schimb, influenţa somnul de lungă durată asupra organismului nu a fost atât de mult şi atent studiată. Pentru prevenţie, cercetările noastre arată că un somn de aproximativ şapte ore pe noapte este optim pentru sănătate”, a spus profesorul Francesco Cappuccio, de la University of Warwick, Marea Britanie.

Dificultăţile de somn sunt legate de asemenea tulburări ca depresia, alcoolismul şi psihoza perioadică (tulburare mintală ce constă în modificarea anormală a stării psihice, energiei și abilității de funcționare a unei persoane). 90% dintre adulţii care suferă de depresie au probleme cu somnul (fie au insomnii, fie mişcările ochilor sunt mult prea multe, obosind organismul).

Somnul lung, singurul plus: învinge genele obezităţii

Prea mult somn, şi aici ne referim la mai mult de 8.5-9 ore, duce la boli de inimă, dar şi la alte afecţiuni ce pot conduce chiar la moarte. Concluzia este că bolile de inimă apar adesea la persoane care dorm peste 9 ore sau mai puţin de 6 ore.

Somnul lung are însă şi cel puţin un efect pozitiv: reduce riscul de obezitate. Un studiu publicat în această săptămână, realizat pe 1.088 de perechi de gemeni, a arătat că persoanele care dormeau mai mult de 9 ore pe noapte nu erau predispuse la obezitate. În schimb, subiecţii care dormeau mai puţin de 7 ore aveau o predispoziţie clară spre aşa ceva. Este primul studiu care studiază influenţa somnului asupra unor gene asociate cu obezitatea. Genele acestea influenţează modul în care corpul foloseşte energia, modul în care grăsimea este depozitată în organism, senzaţia de saţietate şi timpul de absorbire a zaharurilor.

Somnul de 7 ore, cel mai bun

Aşadar, trăgând linie sub toate rezultatele acestor studii, rezultă că 7 ore sau 7 ore şi jumătate de somn sunt ideale pentru sănătatea ta. În primul rând, trăieşti mai mult, riscul de boli cardiovasculare fiind redus. Apoi, un somn de 7 ore nu te aruncă în depresie, decât dacă ai un somn agitat. Iar, deşi nu te ajută să slăbeşti, somnul de 7 ore nici nu te îngraşă de unul singur!

Altii mai citesc si..