Cum o chema, de fapt, pe Mihaela Rădulescu înainte să fie cunoscută. Vedeta și-a schimbat numele de rușine!

Mihaela Rădulescu – supranumită ”Diva de Monaco” – câștigă sute de mii de euro din televiziune, iar asta se datorează, evident, talentului și porfesionalismului său. Toată lumea o cunoaşte pe vedeta tv după numele Mihaela Rădulescu (50 de ani), însă puţini ştiu că de fapt nu acesta este numele ei real. Cum o chema pe Mihaela Rădulescu înainte să fie cunoscută?

Care este numele pe care Mihaela Rădulescu și l-a schimbat înainte să fie cunoscută
Mihaela Rădulescu strârneşte controverse nu numai cu felul în care se îmbracă şi se comportă. Una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare ale anilor 2000 a rămas în lista celor mai sexy și dorite femei din România. A fost căsătorită de 3 ori până acum. Primul, care i-a fost soț, timp de câteva luni, în 1989, a fost Bogdan Rădulescu. Al doilea, și cel mai controversat de altfel, a fost Ștefan Bănică Jr, între anii 1997 și 1999. Iar, cel cu care a ales să facă și un copil, ce acum este un adolescent în toată firea, este omul de afaceri Elan Schwartzenberg.

Relațiile Mihaelei Rădulescu
O altă relație, care s-ar clasa pe locul al doilea în ceea ce privește nivelul de controverse, provocări, ar fi relația cu Dani Oțil, prezentatorul de la ”Neatza cu Răzvan și Dani”. Așa că, după multe încercări de iubire și mulți ani petrecuți cu diferiți parteneri, inima ei îi spune să se oprească la un parașutist austriac.

Din anul 2014, Mihaela Rădulescu are o relație, în afara granițelor țării, cu Felix Baumgartner. Întrebată ce părere are despre o posibilă căsătorie cu acesta, vedeta a răspuns clar ”nu”.

Nu avem aşa ceva în plan. Eu nu vreau niciun alt măritiş, vreau doar să fiu fericită, iubita şi preţuită. Câtă vreme simt asta, pot să dau tone de iubire şi dedicare la schimb. Nu mai cred că nişte hârtii ar fi vreo garanţie de rezistenţă în cuplu, cred că doar nişte sentimente trainice pot face asta. Şi aici stăm bine”, a declarat vedeta.

Care este numele avut la naștere de vedetă
Mihaela Radulescu, mare vedeta de astăzi, a avut la naștere numele Țiganu. Acest nume a fost moștenit de la tatăl ei, un apreciat profesor de sport din Piatra Neamț. Diva de la Monaco și-a păstrat în timp numele de Rădulescu, luat după prima căsătorie, cu Bogdan Rădulescu. Aceasta a paăstrat și numele rezultat în urma căsătoriei cu milionarul Schwartzenberg.

Vedeta a fost întrebată de admiratori care este numele ei real. Din cauză că pe o reţea de socializare contul de pe care este foarte activă este Mihaela Schwartzenberg. Răspunsul ei i-a uimit pe fani care se aşteptau cel mai probabil ca această să spună că o cheamă Mihaela Rădulescu Schwartzenberg.

„Eu nu mai înţeleg te cheamă Rădulescu sau Schwartzenberg?”, i-a scris contrariată o admiratoare care o urmăreşte pe reţele sociale.

„Schwartzenberg, în toate actele. pentru că şi eu şi tatăl lui Ayan am vrut să avem acelaşi nume ca şi copilul nostru. În popor… a rămas Rădulescu şi … nu am cum să mă opun”, a explicat diva de la Monte carlo pe contul ei de Instagram.

Altii mai citesc si..