Cum si-a revenit unul dintre primii pacienti din Wuhan infectati cu coronavirus. A scris totul intr-un jurnal pe care l-a publicat recent: „cea mai grava boala pe care am avut-o vreodata”

Un tanar de 25 de ani, primul cetatean britanic confirmat cu coronavirus, vorbeste despre „cea mai groaznica boala pe care a avut-o”, care i-a provocat „frisoane, dificultati de respirare si dureri in tot corpul”.

Connor Reed, in varsta de 25 de ani, este un profesor britanic din North Wales stabilit in orasul chinez Wuhan, epicentrul epidemiei de coronavirus.

In luna noiembrie, barbatul a devenit primul britanic confirmat cu noul virus. Intr-un interviu pentru Daily Mail, profesorul a povestit cum a invins boala care a infectat zeci de mii de persoane pe glob.

Ziua 1, 25 noiembrie 2019 – Am racit. Stranut si ochii imi sunt putin incetosati. Nu e totusi destul de rau incat sa nu merg la munca. Am ajuns in aceasta tara sa predau engleza, dar acum sunt managerul unei scoli din Wuhan, unde traiesc de 7 luni.

Vorbesc mandarina fluent si slujba mea e interesanta. Raceala mea nu ar trebui sa fie prea contagioasa, deci nu am motiv sa nu merg la munca. Traiesc singur, deci nu sunt sanse mari sa o dau altei persoane. Nu exista stiri despre un nou virus. Nu am motive de ingrijorare, e doar un stranut.

Ziua 2 – Ma doare gatul. Imi amintesc ce facea mama cand eram mic si imi prepar apa fierbinte cu miere. Acum e mai bine.

Ziua 3 – Nu fumez si nu beau aproape deloc. Dar e important pentru mine sa scap repede de raceala, ca sa fiu bine pentru munca.

Ziua 4 – Am dormit ca un bebelus azi noapte. Whiskey-ul chinezesc este un tratament bun pentru orice.

Ziua 5 – Am scapat de raceala, chiar nu a fost mare lucru.

Ziua 7 – Am vorbit prea devreme. Ma simt oribil. Nu mai e doar o simpla raceala. Ma doare tot corpul, capul imi explodeaza, ochii imi ard si gatul meu e blocat. Raceala a coborat in piept si am o tuse urata.

Simptomele m-au lovit ca un tren dupa-amiaza asta si daca nu se intampla un miracol, nu am cum sa ajung maine la munca. Nu doar pentru ca ma simt rau, ci nu vreau sa dau raceala altor colegi.

Ziua 8 – Nu merg la munca azi. I-am avertizat ca e posibil sa lipsesc toata saptamana. Pana si oasele ma dor. E greu de imaginat ca o sa imi revin curand.

Pana si sa ma dau jos din pat e dureros. Stau in pat si ma uit la televizor, incerc sa nu tusesc prea mult pentru ca doare prea tare.

Ziua 9 – Pana si pisica mea pare ca incepe sa se simta rau. Nu mai e asa plina de viata si nu mai vrea sa manance. Nu o condamn, si eu mi-am pierdut pofta de mancare.

Ziua 10 – Inca am febra. Am terminat un sfert de sticla de whiskey si nu ma simt in stare sa ies sa mai iau. Nu conteaza, nu cred ca alcoolul asta chinezesc ma ajuta prea mult.

Ziua 11 – Dintr-o data ma simt mai bine, cel putin fizic. Raceala s-a dus. Dar pisica a murit. Nu stiu daca avea ce am si eu, sau macar daca pisicile iau raceala umana. Ma simt oribil.

Ziua 12 – Tocmai cand ma gandeam ca am scapat, raceala s-a intors. Respir greu. Ma epuizeaza sa ma ridic din pat sa merg la baie. Transpir, ard, sunt ametit si tremur. Televizorul e pornit dar nu inteleg mai nimic. Noaptea asta e un cosmar. Simt ca ma sufoc, nu m-am simtit asa rau in viata mea.

Cand expir, plamanii mei suna ca o punga de hartie mototolita. Trebuie sa merg la doctor. Daca chem serviciile de urgenta, trebuie sa platesc ambulanta si o sa ma coste o avere. Sunt bolnav, dar nu cred ca sunt pe moarte, nu?

Pot sa rezist sa merg cu taxiul. Ma duc la Spitalul Universitar Zhongnan pentru ca acolo sunt multi straini. Nu prea are sens, dar vreau sa vad un doctor britanic. Cand ajung acolo, doctorii imi spun ca am pneumonie. De aia plamanii mei scoteau sunetul ala.

Altii mai citesc si..