„Deja s-a depășit orice limită… ” AMENDĂ uriașă pentru ce a făcut Vulpița la TV

Vulpița costă scump. Antena 1 a luat o nouă amendă uriașă din cauza ei, dar reprezentanții postului din Băneasa se apără spunând că și-au schimbat discursul.

Vulpița costă scump. Antena 1 a luat o nouă amendă uriașă din cauza ei
CNA a amendat postul Antena 1 cu 10.000 de lei pentru saga “Vulpița”. Nesfârșitul serial pe care mizează atât de mult postul din Băneasa a costat, deja, foarte mult, dar se pare că mai-marii postului au alte considerente.

Prezența constantă a Vulpiței pe post nu face decât să valideze un reper moral pentru generația tânără, sunt de părere membrii CNA, care și-au expus motivația.

“Presupun că audiențele sunt suficient de mari ca să justifice o asemenea emisiune.

Problema mea este că rămâne, în opinia mea, valabil unul dintre motivele pentru care ați primit sancțiune data trecută, legat de reperele morale pe care televiziunile le oferă copiilor și adolescenților. Astfel de personaje nu au niciun motiv să fie prezentate ca repere morale și să nu îmi spuneți că nu le prezentați așa. Simpla lor prezență, non-stop, pe al treilea post de televiziune din România (ca audiență) le transformă în repere morale”, a spus Radu Herjeu, membru CNA.

Nu mai departe de acum două luni, postul Antena 1 mai încasase o amendă de 100.000 de lei din cauza aceluiași personaj.

Răsvan Popescu: “Scopul televiziunilor nu este să propună repere morale”
Potrivit paginademedia.ro, Dorina Rusu a propus o amendă în cuantum de 30.000, în timp ce Ramona Sorescu s-a limitat la o somație. De altfel Dorina Rusu crede că nu orice curiozitate a publicului trebuie satisfăcută, un contraargument pentru cei care ar fi de părere că se dă pe post ce se cere.

“Nimic, în afară de dorința de audiență, nu justifică prezentarea unor asemenea situații de două luni zile. Deja s-a depășit orice limită… În afară de dispariția a acelor elemente de promiscuitate foarte joasă nu s-a schimbat mare lucru”, a spus Dorina Rusu.

Pe de altă parte, cel mai vechi membru CNA, Răsvan Popescu, e de părere că scopul televiziunilor comerciale nu este să propună repere morale în societate și a remarcat eforturile televiziunii de a-și îndrepta discursul.

„În opinia mea nu e treaba posturilor comerciale să impună repere morale în societate. De regulă TV-urile căută persoanje în care să se regăsească cât mai mulți telespectatori, chiar dacă noi cei de-aici nu ne regăsim deloc. Așa cum arată secvențele pe care le-am văzut azi, cred că s-a lucrat serios asupra emisiunii în așa fel încât, după mine nu mai sunt mari probleme cu legea”, a spus acesta, citat de paginademedia.ro.

Reprezentantul Antenei 1, Norina Ionescu, a spus:

„S-a schimbat abordarea în cazul Vulpița. Nu s-au mai dus în zona de promiscuitate și imoralitate, ci s-au dus în zona de lucruri normale și casnice, lucruri educative, în sensul în care se poate educa și un astfel de om”.

Altii mai citesc si..