Gabriel Bocra Ionuț, șofer în Italia, a salvat un tânăr ce voia să se sinucidă: „Nu sunt un erou”

Un tânăr din Italia în vârstă de 19 ani care voia să se sinucidă aruncându-se de pe o pasarelă a fost convins să renunțe la gest de Gabriel Bocra Ionuț, un șofer de TIR român în vârstă de 31 de ani, relatează publicația „Corriere Della Sera”.

Gabriel Bocra Ionuț locuiește în Eboli, Salerno, și trăiește în Italia de 8 ani.

Vineri, 14 iunie, tânărul de 19 ani a fost văzut plimbându-se nesigur pe o pasarelă de peste autostradă. Apoi, el s-a urcat peste gardul trecerii înalte de 8 metri, așezându-se pe margine cu picioarele în gol. Alertați, polițiștii au blocat traficul în zonă, iar Gabriel a fost printre primii șoferi care au oprit. Alături de el în TIR se afla și soția lui, care condusese până atunci deoarece și ea lucrează la aceeași firmă de transport.

Agenții au vorbit cu băiatul, au părut să îl calmeze, dar brusc, după aproape o oră, el și-a aruncat portofelul și a spus „Deci, cel puțin știți cine a murit”. Atunci, polițiștii au decis să mute camionul condus de Gabriel Bocra Ionuț înainte, sub tânărul de 19 ani care amenința că se sinucide.

Apoi, șoferul de TIR a decis să se urce pe camion și să discute cu băiatul. „Ce spui dacă te ajut?”, l-a întrebat el. Tânărul a dat din cap, iar Gabriel s-a urcat pe camion.

„Am început să vorbesc cu el. L-am întrebat: „Spune-mi ce se întâmplă, ești bolnav?” El a spus că are probleme, că problemele erau prea multe … Am răspuns pur și simplu că lucrurile pot fi întotdeauna rezolvate”, a relatat Gabriel Bocra Ionuț.

După aceea, șoferul l-a convins să sară de pe pasarelă pe camion, asigurându-l că îl va prinde. Imediat ce acesta a sărit, Gabriel l-a îmbrățișat.

Gabriel Bocra Ionuț: „Am făcut un lucru bun astăzi”
„Soția mea și cu mine ne-am uitat unul la celălalt pentru un moment: am făcut un lucru bun astăzi. Apoi am plecat, era în siguranță și nu avea nevoie de noi”, a relatat românul.

După ce a salvat viața băiatului, șoferul de TIR s-a întors la camion și a plecat. Fără să își lase numele, fără să aștepte ca polițiștii să îl complimenteze, notează jurnaliștii italieni: „A salvat un băiat disperat, a evitat o tragedie și a plecat pur și simplu pentru ultimii 10 kilometri din călătorie. Pentru a livra încărcătura de mozzarella”.

„Erau mărfuri perisabile, trebuia să le livrez până la 8 și jumătate”, a explicat Gabriel Bocra Ionuț.

„Când vezi lucrurile de la distanță poți să crezi că cei care fac anumite acțiuni sunt eroi, că au nevoie de curaj. Dar când ți se întâmplă ție, te gândești doar la ce poți să faci. Nu sunt un erou”, a mai povestit Gabriel pentru presa din peninsulă.

Sursa: greatnews.ro

Altii mai citesc si..