In funcție de evoluții, românii 65 plus, cu sau fără Covid, luați de acasă și izolați în altă parte.

Carantinarea persoanelor care au împilinit 65 de ani este o măsură luată în calcul de ministrul Sănătăți. Anunțul a fost făcut chiar de amintitul ministru, Nelu Tătaru, într-un interviu la Realitatea PLUS.

În ce ne privește, nu facem altceva decât să reproducem textul apărut pe un site foarte cunoscut, realitatea.net. Ministrul a spus zilele trecute că autoritățile se gândesc la carantinarea persoanelor vârstnice, adică acele persoane care au împlinit 65 de ani, dacă nu se respectă regulile și dacă starea de urgență „persistă mai mult decât ne așteptam”, totul într-un interviu pentru televiziunea Realitatea PLUS.

„Ne-am gandit efectiv si la niste metode sa ii ducem intr-un hotel, sa-i ducem într-o camera cu tot confortul in care sa vina cineva si sa aiba grijă de ei. Dar rămâne în funcție de evoluție”, a precizat Nelu Tătaru.

Întrebat cum vor reuși autoritățile să le asigure o cazare în condițiile în care există un număr mic de spații, Nelu Tătaru a spus că „sunt intr- adevar putine spatii, dar cand este stare de urgenta si cazurile continua si ei trebuie protejati si nu-si mai gasesc linistea in niciun caz la ei, atunci spatiile le vom gasi, in hoteluri , rechizitionate sau nu, contra cost sau nu”. Totuși, numărul persoanelor de 65 de ani și peste, în România, este foarte mare, depășind 3 milioane și jumătate, orice demers legat – în totalitatea lor – de un număr atât de mare de persoane, fiind foarte dificil de realizat din punct de vedere fizic, ca logistică, necesar uman de întreținere și spații de cazare, ca să nu mai vorbim de efectele secundare pe plan psihologic și al depresiei, efecte asupra cărora medicii de specialitate atrag tot mai intens atenția.

Dat fiind că există persoane care consideră că domnul ministru nu ar fi zis niciodata așa ceva, vă invităm să urmăriți mai jos momentele în care ministrul Nelu Tătaru a făcut declarația respectivă pentru Realitatea PLUS:

Altii mai citesc si..