La munca presedinte, acasa gainusa! Klaus Iohannis nu iese din cuvantul sotiei sale. Uite ce ordine da Carmen

Intimități din casa lui Klaus Iohanis. Puțini au reușit să vadă care e atmosfera în casa lui Klaus Iohanis. Însă, un prieten bun al acestei familii a dezvăluit pentru toată lumea intimități din casa lor.

Marius Vecerdea este finul președintelui. S-au cunoscut pe terenul de tenis în 2009. De atunci Marius Vecerdea îl ajută pe Klaus Iohanis să se relaxeze prin sport. Mai apoi, antrenorul de tenis a pătruns în casa președintelui în postura de invitat la masă. Relația a devenit din ce în ce mai apropiată până când s-au decis ca fostul primar al Sibiului să îi boteze fetița.

Marius Vecerdea a fost dispus să dea detalii din casa lui Klaus și a lui Carmen Iohanis. Cam așa arată tabloul lor după ce Carmen termină orele la școală, iar Klaus Iohanis se întoarce acasă după o zi încărcată.

Intimități din casa lui Klaus Iohanis. Am aflat cum stau lucrurile în casa lui
“Domnul Iohannis e cel mai reticent om posibil. Orice propunere îi faci, prima dată va spune clar, nu. Apoi, urmează: “nu ştiu, vedem” şi abia după mult timp: “bine, da”. În casa lor am intrat prima dată ca invitat la masă. În timp, am observat că apar aceleaşi persoane, prieteni de-ai lui vechi, unii de zeci de ani. Nu sunt mai mult de 20, 30 în total. Masa e aşezată doar de Klaus. Apoi, Carmen vine cu nişte delicatese incredibile”, a spus Marius Vecerdea pentru click.ro

Chiar dacă Klaus Iohanis este neamț până în vârful unghiei, adoră mâncarea franțuzească gătiță de soția sa.

“Îmi este imposibil să vă spun exact cum se numeşte ce găteşte Prima Doamnă. Oricum, e genială în bucătăria franţuzească. Găteşte o raţă de te lingi pe degete. Apoi, e tare la dulciuri. Nicăieri n-am mâncat bezele şi tarte cu fructe mai bune ca ale ei. Are maşină de îngheţată acasă şi, dacă vă vine să credeţi, îşi coace singură chiar şi pâinea. Totul e ecologic. Iar la final vine şocul. Iohannis spală vasele. Am rămas mască. M-am oferit să-l ajut, dar n-a vrut să audă. E treaba lui dintotdeauna”, explică Vecerdea.

Altii mai citesc si..