„M-au operat de cinci ori, am stat în spital 100 de zile”, spune Teo Trandafir. Prezentatoarea suferă și încă e marcată de momentul din viața sa care se putea termina cu o tragedie

Chiar şi în plină pandemie continuă să facă emisiuni la Kanal D cu aceeaşi dăruire. Fie că e nostimă sau tăioasă, atunci când situaţia o cere, Teo Trandafir e la fel de savuroasă. Vedeta TV şi-a deschis sufletul într-un interviu emoţionant. Teo ne-a vorbit despre perioada cumplită petrecută la Viena şi suferinţa fiicei sale, Maya, despre relaţii, colaborarea cu Bursucu şi retragerea din televiziune.

Eşti în izolare şi nu prea, că, totuşi, emisiunea se vede în continuare la Kanal D! Ţi-a fost vreun moment teamă? Ce crezi despre ce trăim astăzi, te sperie?

Teo Trandafir: Ar fi stupid să nu mă sperie, pentru că frica păzeşte pepenii. Mă protejez cât pot, avem grijă ca în casă să fie totul igienizat şi cât se poate de dezinfectat în proporţia în care ne pricepem, maşina este curată. Din maşină intru la Kanal D, unde este impecabil, şi revin acasă, unde urmez un ritual de dezinfectare ca la carte. Să nu îşi imagineze nimeni că după emisie mă duc la cinema, la mall sau prin magazine să văd ultimele colecţii de haine. Mă sperie iminenţa dezumanizării, lucrurile care vor veni în subsidiar şi pe care nici nu le putem, încă, bănui, urmările acestei perioade. Aşa cum am mai spus; nu mă tem de premise, ci de urmări.

Cum te împaci cu perioada asta? Ai reuşit să te adaptezi?

Nu am o problemă de adaptare. Am renunţat la obiceiul de a mă plimba prin magazine, mă relaxa asta, îmi plăcea să mă uit la copii şi la oameni frumoşi, care îmi zambeau şi cărora le zâmbeam. Asta îmi lipseşte. Dar am trăit o lungă perioadă din viaţa mea când nu îmi zâmbea nimeni pe stradă. Sunt marfă sovietică şi sunt obişnuită cu tot felul de lucruri. Sunt ca omul care a făcut puşcărie şi atunci când aud cuvântul izolare întreb dacă am voie la frigider, la televizor, dacă am apă, căldură. Dacă le am pe toate nu am nicio problemă. Nu mă plâng, pentru că întotdeauna poate fi şi mai rău.

Ai o vorbă, că numai proştii se plictisesc. Tu ce îţi ocupi timpul, acum, de când nu mai putem să facem nimic în exterior? Ţi-ai descoperit vreo pasiune nouă?

Nu mi-am descoperit o pasiune nouă, pentru că nu am căutat-o. Am descoperit nu o pasiune, ci o abilitate; aceea de a fi eficientă. De exemplu, dacă descopăr în frigider că am lucruri care mai au puţin până expiră, descopăr o abilitate de a le amesteca şi de a le baga la cuptor. Întotdeauna îmi iese ceva, măcar comestibil, dacă nu bun.

Ţi se întâmplă des să te afunzi în bucătărie pentru a pregăti un preparat?

Da, normal. Prepar pască fără blat. Pe acelaşi principiu fac şi pizza fără blat, cu spanac şi ce mai găsesc prin frigider. Am învăţat de la o fostă colegă să fac nişte preparate care se bagă la cuptor şi experimentez tot felul de lucruri, mai ales în această perioadă.

Când ai dat ultima oară cu mopul? Dezinfectezi mai des în perioada asta?

Zilnic. Eu locuiesc într-un cartier în construcţie, ceea ce înseamnă că praful se aşterne la loc imediat ce a fost şters. Şi avem grijă să avem întotdeauna casa curată, în această perioadă cu atât mai mult.

Cu cine ţi-ar fi plăcut să petreci această izolare?

Cu Maya. Pentru că este amuzantă, mă cunoaşte, ne permitem să stăm îmbrăcate oricum prin casă, ca fetele, pentru că o pot ruga sau mă poate ruga să îi aduc ceva, să-mi aducă ceva. Eu sunt într-o companie foarte plăcută.

Acasă cum se împart responsabilităţile? Se implică şi Maya?

Se implică toată lumea. Fiecare trebuie să îşi facă ordine la ea în cameră, mai ales că nu ne place să ne invadăm spaţiile. Este o convenţie tacită, eu nu intru la ea în cameră decât dacă e necesar.

Când ai avut ultima oară o discuţie în contradictoriu cu fiica ta şi cine a cedat prima?

Nu-mi aduc aminte pentru că nouă nu ne place să discutăm în contradictoriu. Pentru că nu foloseşte nimănui, evităm chestia asta cu delicateţe. Nu escaladăm o discuţie şi încercăm să păstrăm un moral al discuţiilor ca să nu dăm drumul la toate rezervele. Înţelegem când ceva e deranjant pentru cealaltă şi încercăm să fim calme în discurs. Acum ea este ocupată cu home schooling-ul dar, am învăţat de-a lungul timpului şi mai ales în perioada asta că, dacă ne facem şi mai grea viaţa, pricinuidu-ne suferinţe surde, care mocnesc înlăuntrul nostru, nu este de folos nimănui.

De-a lungul timpului, care au fost cele mai grele momente pe care le-aţi depăşit împreună?

Despărţirea de la Viena. A fost cumplit, am trăit separat şi după întoarcerea mea lucrurile nu au mai fost ca înainte. Mi-a fost foarte greu să o conving să renunţe la obiectele mele, cu care dormea în pat. Cămaşa mea de noapte, fotografiile erau la ea sub pernă. A durat o perioada până s-a obişnuit cu ideea că nu voi mai pleca niciodată. Încet, încet a renunţat, am apelat şi la ajutorul unui psiholog. Cauzele erau dorul şi nesiguranţa.

Cea mai recentă surpriză făcută fiicei tale?

I-am făcut o plăcintă cu brânză care a fost o surpriză şi pentru mine.

Ai slăbit foarte mult. Care sunt regulile de la care nu te abaţi?

Niciodată, dar niciodată nu plec din casă fără să fi mâncat un pic de proteină de bună calitate şi fără să fi băut un litru şi jumătate de apă. Încerc să mănânc zilnic mâncare gătită, în măsură în care se poate. În perioada asta comand online, am încredere în compania care furnizează. Fac o şmecherie; îmi comand o ciobă cu perişoare, ceea ce pentru stomacul meu foarte mic înseamnă două feluri de mâncare. Mănânc foarte puţin şi nu foarte des.

Cea mai nostimă întâmplare trăită alături de Bursucu?

Sunt incredibil de multe. Cea mai recentă este o criză de râs în timp ce bea apă, ceea ce a determinat o ieşire din platou în timp ce eram în direct. Dar noi avem parte de întâmplări nostime zilnic.

Într-o lume în care conflictele şi despărţirile sunt la ordinea zilei, mai crezi în relaţia aceea frumoasă dintre doi oameni?

Da, cred, pentru că am în jur oameni care trăiesc asemenea relaţii.

Te mai vezi căsătorită?

Nu mă mai văd căsătorită.

Au Gemenii noroc în dragoste? Crezi că alegerile pe care le-ai făcut aveau, într-un fel, legătură şi cu zodia din care faci parte? Şi te întreb asta de la Geamăn la Geamăn.

Eu nu cred în zodii cât cred în oameni. Cred că oamenii sunt ghinionişti sau norocoşi indiferent de zodie. Sunt anumite trăsături generale care pot uni nişte oameni în grupuri de genul zodiilor, dar alegerile pe care le facem în viaţă nu au legătură cu zodiacul.

Momentul pe care ai reuşit să îl depăşeşti, dar care se putea termina cu o tragedie?

Revenim la momentul Viena. M-au operat de cinci ori, am stat în spital 100 de zile.

Care ar fi acele lucruri pe care nu le ştim despre Teo?

Cred că telespectatorii ştiu despre mine foarte multe lucruri. Sunt un om care plânge uşor, nu ştiu dacă este ştiut, şi am făcut Yoga pe vremea comunismului, fără profesor. Am pus mâna pe o carte şi am învăţat singură.

Te-ai luptat vreodată cu depresia sau ai fost aproape de un astfel de moment?

Ştiu că, din punct de vedere clinic, depresia este o afecţiune care presupune o tristeţe fără motiv şi lipsa oricărei bucurii timp de cel puţin trei săptămâni. Asta nu mi s-a întâmplat. Am avut o tristeţe care a ţinut trei zile, dar nu am fost în pragul depresiei. Niciodată nu mi s-a întâmplat să fiu foarte tristă o perioadă foarte lungă de timp. Am găsit mereu o cale să ies din anumite stări, pentru că am un copil de crescut. Am văzut ce boală înfiorătoare este depresia şi cât de ignorată este în România. Este o afecţiune care poate dura o viaţă.

Locul în care ţi-ar plăcea să te retragi când nu vei mai face televiziune?

Serios, nu ştiu să răspund la întrebarea asta… M-am văzut făcând televiziune toată viaţă, pentru că, mergând pe partea intelectuală şi nu pe partea de frumuseţe, s-ar putea să mă prindă 80 de ani pe post. Nu m-am văzut niciodată ieşind la pensie, cu petrecere şi ceas de aur şi a două zi să mă apuc de apicultură, cum am văzut în unele filme. Mi-ar plăcea să mă retrag la radio.

Ce îţi mai doreşti şi nu s-a întâmplat până acum?

Să văd că numărul persoanelor cu un grad mai mare de inteligenţă creşte.

O frază care te defineşte?

John Lenon spunea o chestie; „What ever gets you through the night…” pe care aş parafraza-o; orice poţi face ca să mergi înainte, atâta vreme cât este moral, fă!
sursa: okmagazine.ro

Altii mai citesc si..