Mircea Radu a făcut anunțul despre soția lui, după 6 ani de căsnicie: “Nici prin gând nu-mi trecerea că se va ajunge la asta”

Raluca Olaru, soția lui Mircea Radu, este o prezență discretă. Prezentorul TV spune că a cunoscut-o pe vremea când făcea emisiunea ”Din Dragoste” și că nu a fost vorba despre o iubire ”la prima vedere”.

Loading...

Raluca Olaru este medic oncolog, iar relația dintre cei doi este una cu totul deosebită. Sunt căsătoriți din 2013 și au împreună doi copii. Mircea Radu recunoaște că a fost fascinat, de la bun început, de ochii Ralucăi.

„Pe vremea când făceam emisiunea ‘Din Dragoste’ nu aveam timp pentru o relaţie. Eram mai tot timpul plecat. Eram tânăr, sănătos, liber şi nici prin gând nu-mi trecea să mă căsătoresc. Nu a fost dragoste la prima vedere. Ne-am cunoscut întâmplător. Primul impact au fost ochii ei. Are cei mai închişi ochi pe care i-am văzut. Are ochii aproape negri. Mi-au plăcut ochii ei, are un zâmbet frumos, mi-au plăcut dinţii ei şi nu în ultimul rând mi-a plăcut că este doctor. Mi-a plăcut şi că are simţul umorului… ”, a povestit Mircea Radu într-un interviu televizat.

”Știu cum e moartea. Știu cum e dragostea”
Mircea Radu a mărturisit, cu mai multă vreme în urmă, că a înțeles ce înseamnă și moartea, și dragostea.

”Știu cum e moartea.

Am trecut prin chinul de dinaintea fiecărei vieți ce mi s-a luat. Îmi amintesc perfect fiecare zi în care vedeam cum se smulgea de la mine tot ce iubeam mai mult. Urma însingurarea, măsurată în ani. Și handicapul permanent pe care oricine îl cară cu sine după ce moartea i-a luat pe cineva drag.

Timpul vindecă orice – am auzit asta des. Nu-i adevărat, timpul nu vindecă nimic pentru că amintirile nu pleacă din nimeni, niciodată. Se poate trăi ca mort, umblând fără țintă și sens, o umbră care șterge zidurile pe lângă care trece. Am fost o umbră.

Dragostea. Da, știu cum e.

Are un infinit de fețe. De stări. De profunzimi. Nu seamănă cu nimic din ce ai visat vreodată și din ce ai gândit treaz; singura legătură cu creierul e că imaginile pe care, zice-se, le vei plăsmui în ultimele clipe, vor fi despre iubire.

Una dintre acestea va fi cea de-acum câteva ore când am dansat cu copiii mei purtați pe brațe în timp ce mama lor stătea pe canapea, râzând a drag, cu gura până la urechi.

Cu Dumnezeu e cel mai simplu – dacă nu mi-am pierdut mințile până acum, prin toate câte am trecut, El trebuie să existe”, a scris Mircea Radu, la un moment dat, pe pagina sa de socializare.

Altii mai citesc si
Loading...