Motivele pentru care copiii sunt plictisiți, mereu agitați și nu știu să-și facă prieteni

Se vorbește mult despre hibele sistemului nostru de învățământ, despre materia prea stufoasă, abordarea mult prea teoretică și câte și mai câte.
Nu mai e niciun secret că mare parte că merg la școală fără nicio urmă de entuziasm!

În acelați timp, sunt psihologi și terapeuți care lucrează cu copiii și constată un declin în funcționarea socială, emoțională și academică a copiilor, precum și o creștere accentuată a dizabilităților de învățare.
Iar semnalul de alarmă este acela că, mare parte din vină e a noastră, a părinților!

După cum stim, creierul este maleabil. E în puterea noastră să antrenăm creierul copiilor să devină “mai puternic” sau “mai slab”.
Ce spun specialiștii, un grup de psihologi ce studiază fenomenul de câțiva ani?
Că, în ciuda celor mai bune intenții, suntem, din păcate, în direcția greșită în ceea ce privește modelarea creierului copiilor noștri.

Iată principalii factori negativi:
TEHNOLOGIA

Utilizarea tehnologiei pe post de Babysitter Gratuit, nu este deloc GRATUIT! Plata ne așteaptă chiar după colț!
Plătim mai mult decât am crede! Cu sistemele nervoase ale copiilor noștri, cu atenția lor deficitară și cu lipsa lor de răbdare în a-și aștepta recompensele. În comparație cu realitatea virtuală, viața de zi cu zi este plictisitoare.

Când copiii merg la școală, aceștia sunt expuși la voci umane și stimulente vizuale adecvate, în contrast cu stimuli din jocurile video, unde sunt bombardați cu explozii grafice și efecte speciale pe care le folosesc pentru a le vedea pe ecrane.
După ore în șir petrecute în realitate virtuală, procesarea informațiilor într-o sală de curs devine din ce în ce mai provocatoare pentru copiii noștri, deoarece creierul lor se obișnuiește cu nivelurile ridicate de stimulare oferite de jocurile video.

Incapacitatea de a procesa niveluri mai scăzute de stimulare îi lasă pe copii vulnerabili în fața provocărilor academice. De asemenea, tehnologia ne deconectează emoțional de copiii noștri și de familiile noastre.

Disponibilitatea emoțională parentală este principala substanță nutritivă pentru creierul copilului. Din nefericire, îi privăm treptat pe copiii noștri de acest nutrient.

COPIII PRIMESC TOT CE-ȘI DORESC!

“Mi-e foame!”,”Mi-e sete!”, “Vreau asta…”, “M-am plictisit!”….

Abilitatea de a întârzia satisfacerea imediată este unul dintre factorii cheie pentru succesul copiilor noștri în viitor. Da, e-adevărat, noi – părinții avem cele mai bune intenții – să-i facem pe copiii noștri fericiți – dar, din păcate, îi facem fericiți doar acum, în prezent, dar total neadaptabili în viitor.

A fi capabil și dispus să aștepți obținerea unei recompense înseamnă de fapt o confirmare a faptului că poți funcționa sub stres.
Copiii noștri devin din ce în ce mai puțin pregătiți pentru a face față chiar chiar și factorilor de stres minor, care în cele din urmă devin obstacole uriașe în calea succesului lor în viață.

Iar acest fenomen se observă în săli de clasă, mall-uri, restaurante și magazine de jucării în momentul în care copilul aude “nu”, deoarece părinții au învățat creierul copilului lor să obțină ceea ce dorește imediat.


COPIII CONDUC LUMEA

„Fiului meu nu-i plac legumele.“, „Copilului meu nu-i place să meargă la culcare devreme.“, „Lui nu-i place să mănânce micul dejun.“ , „Nu-i plac jucăriile, dar este foarte bun la jocuri video“, “Nu vrea să se îmbrace singur.”, “E prea leneș să mănânce de unul singur.”

Sunt mesaje pe care psihologii sau dascălii chiar le aud de la părinți tot timpul.
Iar specialiștii se uită la noi și ne întreabă: De când copiii ne dictează cum să îi creștem? Dacă lăsăm toate deciziile în seama lor, vor sfârși mâncând doar pizza și înghețată, cu ochii în televizor sau tablete și fără să meargă vreodată la culcare.

Ce bine le facem noi, oferindu-le ceea ce-și doresc, atunci când știm că LE FACEM RĂU? Fără o alimentație adecvată și un somn bun, copiii noștri ajung la școală iritabili, neliniștiți și neatenți. În plus, le transmitem un mesaj greșit.

Ei învață că pot face tot ceea ce vor și nimeni nu-i poate pune să facă ceva ce n-au chef. Conceptul de “trebuie să faci” este absent.

Din păcate, în scopul de a atinge obiectivele noastre în viața noastră, trebuie să facem deseori ceea ce e necesar, ceea ce nu poate fi întotdeauna ceea ce vrem să facem.
De exemplu, dacă un copil dorește să învețe la o școală bună, va trebuie să studieze din greu. Dacă dorește să fie un jucător de fotbal de succes, trebuie să practice în fiecare zi.

Copiii noștri știu foarte bine ce vor, dar le este foarte greu să facă pașii și efortul necesar pentru atingerea acestui obiectiv. Acest lucru are ca rezultat țeluri inaccesibile și prin urmare… copii dezamăgiți.

DISTRACȚIE FĂRĂ LIMITE
Am creat o lume artificială, distractivă, pentru copiii noștri. Nu există momente plictisitoare. În momentul în care e liniște, ne agităm să-i distrăm din nou, pentru că, altfel, simțim că nu ne facem datoria de părinți.

Trăim în două lumi separate. Ei au lumea lor “distractivă” și noi avem datoria noastră “de părinți”. De ce nu ne ajuta copiii în bucătărie sau la treburile casnice? De ce nu-și ordonează jucăriile?

Sunt sarcini casnice, monotone, dar care pregătesc creierul să fie funcțional și să funcționeze sub “plictiseală”, …implicând același “mușchi” care trebuie să fie disponibil pentru lecțiile teoretice de la școală.
Când merg la școală și li se cere să scrie de mână, răspunsul lor este: “Nu pot. Este prea greu. Prea plictisitor” De ce? Deoarece creierul lor nu este deloc antrenat decât pentru distracție continuă. Iar antrenamentul zilnic, e clar, ar trebui să includă și rutină.

VIAȚĂ SOCIAL LIMITATĂ
Suntem cu toții ocupați și le oferim copiilor noștri gadget-uri digitale să îi facem și pe ei “ocupați”. Copiii ar trebui să se joace AFARĂ, în medii naturale libere, unde să învețe și să-și exerseze abilitățile sociale.

Din păcate, tehnologia a înlocuit timpul în aer liber.
De asemenea, tehnologia a făcut părinții mai puțin disponibili să interacționeze social cu copiii lor. Iar acest babysitter nu este echipat nici pe departe pentru a-i ajuta pe copii să-și dezvolte abilitățile sociale.
Nu uitați: Oamenii de succes au abilități sociale deosebite. Aceasta este prioritatea!

Creierul este la fel ca un mușchi care poate fi antrenat și antrenat!!
Dacă vrei să-l înveți să meargă cu bicicleta, îl înveți abilitățile de ciclism.
Dacă vrei să ai un copil care să poată aștepta, trebuie să-l înveți să-și exerseze răbdarea.
Dacă vrei să ai un copil care să poată să socializeze, trebuie să-l înveți abilitățile sociale. Același lucru se aplică tuturor celorlalte abilități. Nu e nicio diferență!

Continuarea pe Blog in Tandem

Altii mai citesc si..