Nu e banc, e pe bune! Ce a scris o femeie din Borșa pe declarația de propria răspundere. Riscă 3 ani de închisoare pentru asta

Se apropie noaptea de Înviere și din ce în ce mai mulți români întreabă dacă vor putea să meargă sau nu la biserică. Autoritățile, prin reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică, au reamintit că acest lucru nu este posibil, având în vedere măsurile impuse de criza coronavirusului, însă există și cazuri în care unele persoane nu înțeleg că trebuie să rămână la domicilii pentru a stopa infecția cu COVID-19.

O femeie din Borșa s-a ales cu dosar penal pentru… instigare publică după ce a notat în declarația pe propria răspundere că nimeni nu-i va putea amenda sau aresta pe oamenii care vor merge la biserică dacă vor fi uniți. Un astfel de mesaj a încălcat legile stabilite prin ordonanțele militare, iar repercusiunile sunt foarte grave, în funcție de circumstanțe putându-se ajunge chiar și la pedeapsa cu închisoarea.

”Poliția orașului Borșa s-a sesizat despre faptul că pe rețelele de socializare a apărut o postare emisă prin care îndemna in scris publicul să participe la slujba de înviere din data de 19 aprilie a.c., cu mențiunea „Nu vor putea să ne amendeze sau să ne aresteze dacă suntem toți uniți!!! Dă-i mai departe”. Postarea a fost publicată și distribuită inclusiv de alte persoane. În urma verificărilor efectuate a fost identificată persoana care a postat declarația pe propria răspundere atașată și a fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus. Organele abilitate au întocmit dosarul penal nr.472/P/2020 în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Instigare publică” faptă prevăzută și pedepsită de Art.368 alin.1 Cod penal”, se arată în comunicatul Instituției Prefectului din județul Maramureș.

”Este esențial să respectați regulile de distanțare socială”
Art.368 alin.1, Cod penal, prevede: ”Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârșească infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Informația transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, referitoare la noaptea de Înviere: ”Puteți ieși în proximitatea casei, în afara curții, pentru a primi lumina de la voluntarii cu care Patriarhia Română colaborează în acest an, puteți rămâne în proximitatea casei pentru a asculta slujba, însă nu vă puteți deplasa spre biserică, indiferent cât de aproape este situată de casă și nu este permisă formarea de grupuri mai mari de trei persoane. În cazul în care locuiți la bloc, puteți ieși din casă, de asemenea, pentru a primi lumina adusă de voluntarii BOR, dar este esențial să respectați regulile de distanțare socială, să nu aglomerați casa scării imobilului și să nu formați grupuri mai mari de trei persoane”, informează reprezentanții Grupului.

Altii mai citesc si..