Povestea lui Laurențiu Duță, spusă de tatăl lui: “Tati, voi ajunge vreodată să cânt la televizor?”

La 21 de ani, Laurențiu Duță înființa una dintre cele mai populare și longevive trupe dance de după 1989, 3rei Sud Est. Povestea lui muzicală a început însă cu 8 ani mai devreme, când puștiul din Năvodari a descoperit instrumentele tatălui său, și el cântăreț.

Titi Duță ne-a purtat înapoi în timp, depănând amintiri legate de primii pași ai lui Laurențiu în această lume, dezvăluindu-ne care-i erau visurile și arătându-ne, în premieră, fotografii din copilărie și din anii de școală ai celebrului muzician.

“Când avea 16 ani, am devenit colegi pe scenă”
Așa am descoperit că vraja muzicii l-a cuprins de cum a pășit în adolescență: “Totul a început să prindă contur când am adus un keyboard nou, înainte de 89, după un contract pe la restaurante din Viena. Laurențiu avea 13 anișori și n-a dormit câteva nopți, vrăjit de sunetele clapei, pe care a descoperit-o, inițial, ca autodidact. La 16 ani, m-a uimit și pe mine: băiatul meu, care repeta în secret, îmbrăcat în hăinuțe făcute de mama lui, era calificat să cânte în același program cu mine, la unul dintre cele mai selecte restaurante din Mamaia de la începuturile anilor 90, unde clienții erau majoritari străini și unde artiștii erau aleși pe sprânceană, la restaurantul Orient! De atunci își câștigă propriii bani. Pe primii câștigați i-a investit tot în muzică, în aparatură audio”.

Titi Duță prezendându-și fiul pe scena ce astăzi îi poartă numele, Teatrul de vară Laurențiu Duță din Năvodari

“Era cel mai autentic mini Michael Jackson al vremii, intrat, fără să-i fiu pilă, în programul artistic, și avea un succes enorm! Dansa și odată cu el, dansau sute de turiști”, ne-a povestit, emoționat, tatăl lui Laurențiu.

Iar serile sale de ministar pe Litoral se terminau întocmai precum cele ale unui star autentic: “Îl scoteam de pe scenă înfofolit în prosop, transpirat, dădea tot pentru show-ul lui. Ajunsesem în situația să-mi prezint fiul în programul artistic al serilor, asta chiar nu mi-o închipuisem”.

Laurențiu, fascinat de muzică, era omul-spectacol pe scenă, însă acasă, nesiguranța îi dădea târcoale. Avea îndoielile sale legate de viitor și dubii că va ajunge atât de faimos, încât să-l știe țara întreagă.

“Mi-aduc aminte că m-a întrebat odată, după un spectacol: «Tati, oare voi ajunge vreodată să cânt la televizor?». Cineva, o voce divină, m-a condus să-i răspund încurajator: «Da, sigur!». Când avea 22 de ani, 3rei Sud Est a devenit cea mai populară formație din România! A ajuns la radio, la televiziuni, se auzea la petreceri, era peste tot pe tarabele unde se vindea muzică! Iar odată cu Trofeul Mamaia, în 2000, mi-am dat seama că a dat o nouă direcție muzicii de la noi”, a continuat Titi Duță povestea de succes a fiului său.

Altii mai citesc si..