Raed Arafat, apel catre donatorii de sange: Rugam salvatorii de vieti sa-si continue activitatea
Raed Arafat a facut un apel catre donatorii de sange. Acestia sunt indemnati sa mearga in continuare sa doneze, deoarece numai asa pot fi salvate vieti. Secretarul de stat a precizat ca Ordonanta Militara nr. 3 contine o prevedere speciala pentru a sublinia importanta continuarii donarii de sange.
„In ultima perioada, colegii din centrele de transfuzii mi-au semnalat scaderea foarte mare a donatorilor.
Oamenii au nevoie de salvatorii de vieti care sunt donatorii de sange. Aceasta prevedere este in mod deosebit trecuta in Ordonanta Militara ca sa explicam cat de important este. Rugam donatorii sa isi continuie activitatea, centrele sanguine sunt deschise si va asteapta. Altfel o sa inregistram decese din cauza lipsei de sange”, a transmis Raed Arafat.
In cursul noptii si zilei de marti, IGSU a distribuit 100.000 de masti pentru personalul medical si 15.000 de combinezoane, scrie romaniatv.net.