Te uiti la el si nu-l mai recunosti :O Mare artist si unul din cei mai sexy barbati, era pe vremuri adorat de milioane de fane. E incredibil cum a ajuns sa arate.

Adriano Celentano, artistul care a bucurat atâtea generații cu muzica sa, actorul care a frânt inimi cu rolurile sale interpretate excepțional în zeci de filme, iată că a ajuns la respectabila vârstă de 80 de ani.

Adriano Celentano s-a născut la 6 ianuarie 1938 în Milano și a fost dintotdeauna pasionat de muzică. La 12 ani, forțat de lipsurile materiale, Celentano a renunțat la școală și s-a dedicat meseriei de ceasornicar, meserie pe care a îndrăgit-o toată viața și la care nu a renunțat în ciuda succesului înregistrat în cariera sa artistică: „Am două ocupaţii. Una mi se trage din copilărie, cea de ceasornicar. A doua mea profesie este cea de artist. Aceasta s-a transformat în princi­pala mea activitate. Mă folosesc de ea pentru a aduce în faţă ceea ce cred.“ – declara Adriano Celentano în urmă cu câțiva ani.

Adriano Celentano tinerete.

La 18 ani se lansează în muzică și începe să participe la diferite festivaluri de profil, devenind ușor, ușor cunoscut în întreaga Italie, dar și dincolo de hotarele ei. În anul 1959 primește primul său rol într-un film, iar anul următor se face remarcat în celebra peliculă „La Dolce Vita” în regia lui Federico Fellini.

În anul 1961, participă la Festivalul de la Sanremo cu piesa „24.000 baci” și câștigă locul al doilea, acela fiind și momentul când o întâlnește pe Claudia Mori, cea care îi va deveni soţie trei ani mai târziu, parteneră de scenă şi cu care are trei copii: Rosita, Gi­acomo şi Rosalinda, aceasta din urmă fiind cunoscută pentru rolul său de Satan în filmul lui Mel Gibson, The Passion of the Christ, şi care a recunoscut că e lesbiană. Participă constant la Festivalul de la Sanremo cu diverse melodii care devin imediat celebre, iar în anul 1970 câștigă concursul cu piesa „Chi non lavora non fa l’amore”, cântată împreună cu soția sa.

În anul 1984 preia, traduce și adaptează melodia „Susanna” de la grupul olandez VOF de Kunst, care o lansase cu un an în urmă, și o transformă în hit internațional. După Celentano, mai mulți artiști, printre care și Ricky Martin, preiau și adaptează melodia, însă nicio altă variantă nu reușește să întreacă succesul obținut de varianta celebrului artist italian. Urmează albume lansate care se vând în milioane de exemplare.
Sursa: Unica.ro

Altii mai citesc si..